Esti nou pe acest site? Nu stii de unde sa incepi? Da click pe urmatorul link pentru a alege ce vrei sa citesti Incepe de aici

luni, 14 decembrie 2015


Daunatori la cultura de Pleurotus-contaminarea substratului cu bacterii


Cum îți dai seama că ai un substrat infectat cu bacterii
·        Aspect macro-morfologic – apar sub forma unui lichid vascos (mucus) de culoare brună care acoperă local sau total ingredientele dinsubstrat.
·        Miros – mirosul în cazul unei infecții cu bacterii este de mere stricate, ciorapi murdari sau carne arsă.
·     Analiza microscopică – la microscop au o forma diferită: cilindrică, filamentoasă, spirală, clavată, palisad, etc care diferă față de aspectul miceliului de Pleurotus.  

Bacillus – apare peste tot unde există materie organică, umiditate şi oxigenInfecția cu Bacillus se răspândeşte pe calea aerului, apei, sol, boabe de cereale, compost, insecte sau lucrătorii din ciupercărie. Ifecția cu bacillus este foarte greu de controlat pentru că o singură bacterie se reproduce la fiecare 20 de minute şi se multiplică dând naştere la un milion de alte bacterii doar în 7 ore. Bacillus infectează îndeosebi boabele de cereale ce sânt folosite ca şi suprot pentru producția de miceliu, de aceea o analiză corectă a miceliului când îl achiziționezi este esențială pentru a nu infecta substratul de cultură (vezi fig. 1).

Fig. 1 Aspectul miceliului: a) miceliu necontaminat; b) miceliu contaminat cu Bacillus
Pseudomonas - agentul cauzal este Pseudomonas tolaasii o bacterie ce parazitează carpoforul de Pleurotus atunci când aceste rămâne umed timp îndelungat. Peste 140 de specii de Pseudomonas se cunosc dintre care doar câteva afectează cultura de ciuperci. Este o infecție des întâlnită la cultura de Agaricus. Infecția cu Pseudomonas apare sub forma unor pete de culoare galben–brun sau sub formă de leziuni la nivelul pălăriei şi a piciorului de ciupercă. Petele sânt acoperite cu o peliculă lipiciosă şi emană un miros neplăcut. Cu timpul petele devin mai largi fuzionează până ce acoperă întregul carpofor, moment în care culoarea carpoforului este brună şi acoperită de un lichid vâscos (vezi fig. 2). Bacteria se răspândeşte foarte rapid prin umiditatea excesivă în urma stropirilor prea dese. Se mai poate răspândi prin sol, boabe de cereale, compost, muşte, nematode, unelte murdare sau muncitorii din ciupercărie. 


Fig. 2 Simptome de infecție cu Pseudomonas la Pleurotus: a) pete gălbui; b) pete brune; c) colaps al carpoforilor de ciupercă; d) carpofor de culoare gălbui-brună acoperit de lichid lipicios.

DACA TE INSCRII IN CLUB PRIMESTI ACCES LA 2 FILME:CULTURA PLEUROTUS & SHIITAKE

luni, 7 decembrie 2015


Daunatori la cultura de Pleurotus -contaminarea cu fungi


Cultivatorul de ciuperci începător este predispus să întâlnească daunatori îndeosebi în primele încercări de a cultiva ciuperci. Totuşi el nu trebuie să considere aceşti dăunători un lucru dezamagitor al procesului de cultură ci mai degrabă să înveţe şi să privească înapoi pentru a vedea unde s-a greşit în procesul de cultură. Care ar putea să fie cauza acestei contaminări. Şi să lucreze la identificarea şi înlăturarea cauzei. În timp perfecţionarea metodei de cultură îi va permite acestuia să aplice o tehnică de cultură din ce în ce mai corectă care practic înlătură apariţia dăunătorilor sau scade riscul de contaminare în cultura de ciuperci. Dăunătorii culturii de Pleurotus sânt fungi din alte specii, drojdii, bacterii, viruşi sau insecte, însă nu toți fungii sau toate bacteriile joacă un rol negativ în cultura de Pleurotus. Există anumite bacterii sau fungi care dimpotrivă aduc beneficii cultivatorului de ciuperci. Existenţa lor în substrat ridică producţia de ciuperci (de exemplu Humicola, Torula, Actinomyces, Streptomyces, anumite specii de Pseudomonas sau Bacillus). Tocmai din această cauză se recomandă pasteurizarea substratului la 65-75 °C în procesul de cultivare şi nu fierberea sau sterilizarea lui completă. Prin sterilizare rata de infectare prin expunere la contaminanții din aer este mult mai mare.
În rândurile ce urmează sânt prezentați câțiva dintre principalii dăunători la cultura de Pleurotus.

Mucegaiurile verzi, negre, verzi-albăstrui, roz, galbene sau de alte culori dăunează culturii de Pleurotus. Pot să apară în orce fază a ciclului de cultură şi în general prezintă o rată de colonizare mult mai rapidă decât miceliul de Pleurotus. Cel mai frecvent vei întâlni mucegaiuri de culoare verde (Trichoderma, Penicillium sau Aspergilus), urmate de cele de culoare gri-neagră (gen Rhizopus, Mucor) şi apoi de cele galbene şi roz. Dar hai să vedem care sânt acestea şi cum putem să prevenim formarea lor. Mucegaiurile sânt în competiție cu miceliul de Pleurotus pentru nutrienți şi spațiu, parazitează miceliul de ciupercă şi poat inhiba apariţia de primordii sau poat reduce dezvoltarea ciupercii cauzând malformaţii ale acestora, afectează EB şi producția finală de ciuperci. Acolo unde apar mucegaiuri hifele miceliului de Pleurotus îşi încetează dezvoltarea. Astfel de situații nefavorabile sânt un factor de stres pentru Pleurotus care nu fructifică sau fructifică foarte slab.


Trichoderma - Trichoderma spp. (Hyphomycetes) include specii de fungi ce pot fi întâlniți în sol, pe lemn, pat de muşchi sau frunze. Sânt cunoscuți ca şi paraziți ce atacă miceliul altor tipuri de fungi dar şi ca stimulenți în dezvoltarea anumitor specii de plante. Anual producţia de Pleurotus este diminuată din cauza atacului unor agenţi patogeni cu până la 40% dintre care 30% se datorează Trichoderma viride. Se cunosc peste 30 de specii care cauzează infecții cu mucegai verde la culturile de ciuperci Pleurotus dintre care aş aminti aici pe cele mai des întâlnite: T. viride, T. virens, T. longibrachiatum  şi T. harzianum. T. harzianum este unul dintre cei mai importanți dăunători în cultura de champignon (Agaricus bisporus). Trichoderma secretă micotoxine şi enzime hidrolitice ce degradează peretele celular la celulele de Pleurotus dar care afectează şi sănătatea oamenilor şi a animalelor. Datorită prezenței substanțelor secundare (micotoxine şi enzime hidrolitice) Trichoderma se foloseşte şi ca agent de control al altor tipuri de fungi cum ar fi Botrytis, Fusarium şi Penicillium.

Simptomele infecției cu Trichoderma sânt foarte comune în cultura de Pleurotus şi se caracterizează prin apariția unor pete de culoare verde la suprafața sau în profunzimea substratului de cultură cu o rată de dezvoltare mai rapidă decât miceliul de Pleurotus. Culoarea verde este dată nu de hifele ciupercii ci de conidiofori ce poartă conidii –reprezintă faza asexuată a mucegaiului verde. Trichoderma prezintă hife de culoare albă exact ca şi hifele ciupercii Pleurotus şi deci e foarte greu de depistat o posibilă infecție cu Trichoderma în fază incipientă la cultura de Pleurotus.

Fig. 1 Aspectul substratului de paie colonizat cu Pleurotus (a, b, c) şi Trichoderma: d) T. asperellum; e) T. virens; şi f) Trichoderma spp.
Anumite specii de Trichoderma prezintă şi o fază sexuată reprezentată de genul Hypocrea spp. caracterizat prin asociații miceliene de culoare albă sau maro cu formare de ascospori. Hypocrea rufa este considerată faza sexuată pentru Trichoderma viride. Hypocrea se dezvoltă pe lemn, alți membri ai familei Ascomicete, şi mai puțin pe plante ierbacee aşa cum sânt paiele de graminee. Este dificil de depistat apariția infecțiilor cu Hypocrea deoarece zonele infectate nu sânt verzi aşa cum apare în cazul Trichoderma ci rezultă în formarea unei rețele dense de hife similare cu zonele de apariție a primordiilor de Pleurotus (vezi fig 2 b).  Deseori Trichoderma se confundă cu Penicillium un alt dăunător al culturii de Pleurotus care prezintă o culoare verde-albăstruie, asociații de hife cu textură granulară şi apropiate de substratul pe care cresc (vezi fig. 5).


Fig. 2 Forma asexuată şi sexuată la Trichoderma: a) Trichoderma viride (forma asexuată); b) Hypocrea rufa (forma sexuată)
Gradul de distugere al miceliului de Pleurotus infectat cu Trichoderma este considerabil. Practic nu există tulpini de Pleurotus imune la atacul cu Trichoderma, totuşi se poate observa o diferență în gradul de rezistență la anumite tulpini. Acest grad este vizibil şi în funcție de specia care se cultivă de exemplu P. ostreatus prezintă un grad mai ridicat de rezistență față de P. eryngii, care pare să fie grav afectată de atacul cu Trichoderma. Dintre cele amintite, cea mai dăunătoare specie de Trichoderma pentru cultura de Pleurotus este T. virens (vezi tab.)

Tab. 1 Gradul distructiv al Trichoderma asupra Pleurotus şi gradul de rezistență al Pleurotus la infecția cu Trichoderma după 6 zile de colonizare pe mediu de agar



T. virens
T. harzianum
T. longibrachiatum

Distrugere %
Rezistență %
Distrugere %
Rezistență %
Distrugere %
Rezistență %
P. sajor-caju
100
0
63.1
25.95
61.5
27.4
P. ostreatus
100
0
63
28.22
57
31.5
P. eryngii
100
0
77.8
0
100
0

Penicillium - este un alt dăunător comun al culturii de Pleurotus dar nu la fel de comun ca şi Trichoderma. Penicillium se întâlneşte în compostul pentru ciuperci, frunze, sol, etc. Penicillium este foarte des întâlnit pe fructe stricate la care produce mucegaiul verde-albăstrui. Conține specii cu proprietăți antibiotice valoaroase (de exemplu penicilina). Penicillium requefortii este folosit la producerea brânzei de roquefort. La fel ca şi Trichoderma şi aceast dăunător preferă un pH acid. Se poate confunda cu alte speciii din genul Aspergillus, Trichoderma sau Cladosporium care prezintă culoare verde.

Simptomele infecției cu Penicillium apar sub formă de pete de culoare verde-albăstriu înconjurate de obicei de miceliu deschis la culoare care este zona de creştere, şi care prezintă o consistență granulară. La unele specii întreaga colonie poate să fie acoperită de picături de lichid cu efect antibiotic. Poate fi mai des întâlnit la speciile de Pleurotus la care cultura se face prin adiție de suplimente nutritive pe bază de boabe de cereale.

Fig. 5 Aspectul macro-morfologic la Penicillium (a, b) şi Trichoderma (c, d)

Mucor - Mucegaiul negru face parte din familia Mucoraceae şi este un saprofit comun întâlnit pe paie vechi, compost, tulpini de plante, boabe de graminee, sol, fructe, etc. Poate fi întâlnit foarte frecvent pe felii de pâine îmbibate cu apă şi apoi lăsate 2 – 3 zile la 25 – 30 °C. Cel mai des întâlnite sânt M. racemosus şi M. plumbeus. M. pusillus este o specie des întâlnită în zona tropicală unde creşte în compost la temperaturi cuprinse între 20 – 55 °C. Infecția cu Mucor e greu de depistat inițial din cauza miceliului de culoare albă, dar se poate deosebi prin rata rapidă de colonizare a substratului (mult mai rapidă decât cea de Pleurotus). Miceliul la Mucor produce sporangiofori care dau naştere la formațiuni sferice inițial de culoare gri apoi neagră purtătoare de spori (vezi fig. 6). Anumite specii de Mucor sânt toxice. Mucor pusillus este o specie care produce o boală rară ce afectează sinusurile, creierul şi plămânii la om.

Fig. 6 Aspectul unei colonii de mucegai negru (Mucor mucedo)

Coprinus - Acest ‚dăunător’ nu este altceva decât o altă specie de ciupercă aparţinând familiei Coprinaceae şi care în mod frecvent poate fi întâlnită în substratul destinat culturii de Pleurotus.
Anumite specii sunt toxice pe când altele sunt comestibile (C. comatus, C. atramentarius, etc) sau necomestibile (C. micaceus). Dacă le întâlneşti în substratul îți recomand să nu le încerci. 

Fig. 7 Coprinus crescând pe substrat de paie

DACA TE INSCRII IN CLUB PRIMESTI ACCES LA 2 FILME:CULTURA PLEUROTUS & SHIITAKE

marți, 1 decembrie 2015


Daunatori la cultura de Pleurotus -contaminarea substratului cu insecte


Insectele care invadează cultura de Pleurotus sânt atrase de mirosul emanat de substratul aflat în putrefacţie depun ouă în apropierea miceliului iar larvele care eclozate îl consumă. Insectele sânt vectori pentru răspândirea mucegaiurilor şi a bacteriilor nu doar în masa de substrat al aceluiaşi sac dar şi la sacii învecinați ceea ce în final poate afecta în treaga cultură de Pleurotus. Pentru evitarea acestor neplăceri se impun câteva măsuri de control. În orice caz soluţia ideală folosită la combaterea lor este calea biologică şi nu insecticidele care au un efect temporar şi care pot afecta sănătatea umană. Printre insectele care invadează cultura de Pleurotus se numără: musculițele, nemotodele şi acarienii.

Musculița de ciupercă – este unul dintre cei mai întâlniți dăunători ai culturii de Pleurotus. Aparțin ordinului Diptera iar speciile mai frecvent întâlnite sânt: Lycorella solani, L. mali şi L. auripila, Megaselia nigra, M. halterata, Leptocera heteroneura, Mycophila speyeri şi Heteropeza pigmaea. Larvele consumă miceliul de Pleurotus pentru a-şi atinge stadiul de maturitate, iar musculițele mature produc dispersia altor posibili dăunători precum Trichoderma, Penicillium, Aspergilus, Verticillium sau acarieni.
Sciaridele (Lycorella spp.) – sânt specii predominant saprofite trăind pe ciuperci, în substrat, lemn în descompunere, frunze, etc. Specimenele mature ating dimensiunea de 2–3 mm lungime iar stadiul larvar este characterizat prin larve cu dimensiuni cuprinse între 6–12 mm cu 12 segmente abdominale şi cap de culoare neagră. Larva trece prin patru stadii de dezvoltare după care la maturitate trece în stadiul de pupă formând un cocon care pote fi lesne observat în substratul infectat după culoarea alb-gri-negru. 


Foridele (Megaselia spp.) – se deosebesc de Lycorella prin dimensiunea adulților care este ceva mai mare 2–5 mm şi durata de viață 16 zile la femele şi 10 zile la masculi . Larvele măsoară 6–10 mm în lungime au extremitatea distală ascuțită şi sânt semitransparente. Femela nu depune ouă la întuneric acest lucru e în avantajul cultivatorului de ciuperci care poate face incubarea substratului inoculat la întuneric.


Fig. 1 Aspectul insectelor implicate în cultura de Pleurotus: a) Lycoriella sp.; b) Megaselia sp.; c) Leptocera sp.; d) larve de Lycoriella; e) acarieni - Tyrophagus putrescentiae; f) nemotod
Cecidele (Heteropeza spp., Mycophila spp.) –  se deosebesc de celelalte specii de musculițe prezentate aici prin dimensiunea lor care este mai puțin de 1 mm lungime. H. pigmaea este de culoare portocalie şi joacă rol de vector şi în dispersia unei bacterii ce produce pete de culoare brun la suprafața piciorului de ciupercă. Larvele de H. pigmaea au 2–3 mm lungime au nevoie de umiditate pentru a se deplasa în masa de substrat şi trăiesc până la 18 luni în condiții favorabile.

Acarienii  sunt insecte de dimensiuni mici cu aspect asemănător păianjenilor. Se hrănesc cu miceliul de ciuperci şi mucegaiuri prezente în substratul de cultură contaminat. Ciclul lor de viaţă este de 13 zile la 23.8 ºC şi 36 zile 15.5 ºC. Preferă mediile calduroase şi umede, iar în condiții nefavorabile se transformă într-un stadiu intermediar prevăzut cu cârlige prin care se face dispersia pasivă cu ajutorul musculițelor de ciupercă. Cele mai des întâlnite specii de acarieni la cultura de Pleurotus sânt: Tyrophagus putrescentiae, Caloglyphus mycophagous, Linopodes antennaepes, Tarsonemus myceliophagus şi Pygmephorus sp.


Nematodele  sunt viermi de dimensiune redusă(vizibili cu ochiul liber) sau chiar microscopici care se întâlnesc în substratul destinat culturii aflat în descompunere. Nematodele trăiesc în sol, pe materia organică în descompunere, în ape, fungi, pe insecte şi animale. Nematodele pot trăi până la şase săptămâni fără hrană şi nu sânt afectate de îngheț. Prezenţa acestora este cauzată de umiditatea ridicată din substrat unde se dezvoltă, respiră şi se deplasează. 

DACA TE INSCRII IN CLUB PRIMESTI ACCES LA 2 FILME:CULTURA PLEUROTUS & SHIITAKE

miercuri, 25 noiembrie 2015


Fructificarea & Maturarea


Fructificarea începe imediat după maturarea miceliului prin apariţia primordiilor de Pleurotus (la nivelul orificiilor sau inciziilor făcute pe suprafaţa sacilor) care la început apar sub forma unor mici butoni de nuanţă închisă la culoare şi care se deshid treptat pe parcursul dezvoltării lor sub formă de buchet. Durata este de cca. 4-10 zile în funcţie de specie, tulpină, condiţiile de microclimat, etc. In această etapă trebuie ţinut cont de factorii de microclimat

Condițiile de microclimat  diferă în funcție de specie şi tulpină. În tabelul 6 poți vedea condițiile caracteristice repartizate pe specii. Cultura simplă de Pleurotus nu necesită condițiile speciale prezentate în tabel, însă în acest caz recomand să se țină cont de rata de inoculare cu miceliu, care este ceva mai mare la Pleurotus eryngii (3%), temperatura la incubare care nu ar trebui să scadă sub 20 °C, aerisirea încăperii în timpul incubării, asigurarea umidității în aer a luminii şi stropirilor la fructificare şi maturare.

Temperatura – la P. ostreatus şi P. eryngii fructificarea e indusă la temperaturi joase; astfel o scădere bruscă a temperaturii (de la 25 °C  la 10 -15 °C) determină formarea de primordii la suprafața sacului gata colonizat. Această regulă este discutabilă deoarece în ziua de azi există tulpini pe piață care nu necesită astfel de şocuri termice. Fructificarea este mai puțin afectată de temperatură la P. florida, P. citrinopileatus, P. pulmonarius şi P. djamor.
Temperatura are un efect de schimbare a culorii pălăriei carpoforilor de Pleurotus: aceasta devină închisă la culoare la temperaturi scăzute şi se deschide la culoare la temperatură optimă. Temperatura optimă pentru obținerea de ciuperci de calitate este de 10-18 °C. Pleurotus eryngii produce carpofori de cea mai bună calitate la 13-18 °C pe când P. florida şi P. pulmonarius la 15-25 °C; P. citrinopileatus la 25-30 °C.

Umiditatea – acesta este momentul în care poți stropi sacii sau brichetele de Pleurotus cu jet fin de apă făcând uz de un vermorel sau pompă sub presiune. Din acest punct, primordiile se stropesc de 2-3 ori/zi până la recoltare. Dacă bureţii stagnează în creştere, se boţesc şi se usucă atunci stropirea s-a făcut insuficient.

Concentrația de CO2   pentru a evita uscarea primordiilor şi a ciupercilor tinere în plină dezvoltare trebuie evitată ventilaţia prea puternică mai ales dacă aerul e uscat, important este ca jetul de aer să nu fie dirijat direct pe sacii de cultură. Carpoforii de ciupercă expuşi la concentrație mare de CO2 produc picior lung şi pălării de dimensiune redusă şi picior mic cu pălărie mare la concentrații mici de CO2 (vezi fig. 1)

Lumina – Este indispensabilă în etapele de fructificare şi dezvoltare a carpoforilor de ciupercă. 


Fig. 1 Efectul temperaturii asupra culorii la pălăria de Pleurotus
Fig. 1 Efectul concentrației de CO2 asupra carpoforilor de Pleurotus: concentrație optimă (a); concentrație un pic prea mare (b); concetrație mare (c, d). 

Depozitarea si procesarea carpoforilor de Pleurotus
Carpoforii de Pleurotus imediat după recoltare se depozitează la frigider (2-4 °C) unde rămân în stare proaspătă 5-7 zile şi asta deoarece are loc o diminuare a proceselor fiziologice în carpoforul de ciupercă. După acest interval de timp carpoforul îşi pierde din calitate, moment în care începe un process de alterare din cauza coloniilor de bacterii şi fungi. Procesul de alterare debutează cu schimbarea în culoare a carpoforului, dezvoltarea unei pojghițe de miceliu la suprafața şi schimbarea gustului.
Dacă depozităm ciupercile la temperatura camerei se poate observa o creştere în temperatură a carpoforilor şi asta datorită intensificării metabolismului -se poate uşor observa când se depozitează mai mulți carpofori la un loc. Lăsaste la temperature camerei 12-24 ore ciupercile pierd din umiditate (au în compoziție 90% apă), îşi schimbă culoarea şi se uscă.

Unul dintre dezavantaje este că Pleurotus îşi pierde din prospețime în timp scurt şi din această cauză se vinde local şi nu se transportă la distanțe mari. Totuşi carpoforii pot fi deshidratați, astfel ei îşi păstrează calitatea şi pot fi depozitați pe o perioadă lungă de timp (până la doi ani).  Asfel piciorul de consistență fibroasă care nu se consumă poate fi uscat şi apoi măcinat se obține o pudră care poate fi folosită ca şi condiment. 
DACA TE INSCRII IN CLUB PRIMESTI ACCES LA 2 FILME:CULTURA PLEUROTUS & SHIITAKE

Introdu adresa email

Informatia ta este in siguranta