Caut colaboratori! Pentru detalii click aici

vineri, 29 decembrie 2017


Pastrav de fag (Pleurotus ostreatus)



Pleurotus ostreatus se bucură de o remarcabilă reputaţie îîntreaga lumeîn special în rândul cultivatorilor de ciuperci comestibile. Cultivarea acestei specii este o alegere excelentă pentru că disponibilitatea de tulpini productive pe piaţă este mare şi procesul de cultivare este foarte simplu. Există un mare interes în recoltarea exemplarelor de dimensiuni mari din flora spontană şi transpunerea acestora în procesul de cultură dirijată. Astfel de exemplare sunt deseori rezultatul unor tulpini productive cu calităţi superioare. 

Denumirea latină pleurotus’ îşi are originea în limba greacă (= pleura -parte şi otus –ureche) şi se referă la dispoziţia excentrică sau laterală a piciorului în raport cu pălaria ciupercii, iar denumirea de ostreatus’ (= ostrea -scoică) se referă la forma pălăriei care seamănă foarte mult cu cochilia de bivalve (de aici şi denumirea de oyster mushroom’ –eng.). La noi această ciupercă ese denumită popular păstrăv de fag’ tocmai datorităfaptului că deseori este întâlnită crescând pe fag (Fagus spp.). 

In flora spontană apare sub formă de tufe îndeosebi toamna târziu sau primăvara devreme crescând pe esenţe foioase precum: fag, stejar, plop, carpen, mesteacăn, etc. Este o specie de ciupercă facultativ patogenă pe trunchiuri vii sau saprofită pe lemn mort la care produce putregaiul alb al lemnului. Distribuția geografică a cestei specii cuprinde zona boreală, temperată şi chiar substropicală. O întâlnim în Asia, America de Nord, America de Sud şi Europa. La noi poate fi întâlnită în sezonul rece (noiembrie –martie) pe trunchiuri vii de fag sau cioate din diferite esențe lemnoase. 


Fig. 2 Carpofori de Pleurotus ostreatus crescând pe substrat de paie.

Descriere: Pălăria iniţial convexăîn formă de cochilie de scoică, cu vârsta extinzându-se orizontal, 5-15(-20) cm în diametru, cu suprafaţa netedă de culoare brun-gălbuie, gri-albastriu spre gri-brun în stadiu tânăr, şi mai deschisă la maturitate (culoarea este variabilă în funcţie de temperatura mediului înconjurător şi tulpină). Lamelele sânt de culoare alb-gălbuie, strâns împachetate, decurente pe picior. Piciorul este scurt, dispus excentric-lateral, plin, neted, de consistenţă fibroasă devenind tare când este uscat. Carnea este albă, cu miros şi gust plăcut, măsurând aproximativ 0,2-1 cm în diametru. Bazidiosporii sunt deseori vizibili pe suprafaţa pălăriei sub formă de praf fin de culoare alb-gri cu tentă de violet, îndeosebi când ciuperca ajunge în stadiul de maturitate. 

Din punct de vedere taxonomic Pleurotus ostreatus este un complex ce include specii, forme şi varietăţi greu de separat în specii distincte, cu alte cuvinte taxonomia acestei specii este complicată iar părerile micologilor sunt împărţite. Această confuzie se datorează îndeosebi numărului mare de tulpini create prin care se urmăreşte obţinerea de tulpini cât mai productive. In mod evident este greu de delimitat graniţele taxonomice în cazul unui asemenea val de tulpini care practic şi-au pierduct o parte din caracteristicile originale suferind modificări dirijate in vitro şi fiind nevoite să se adapteze unor factori ecologici altfel decât cei din natură. Multe specii identificate sub denumirea de Pleurotus ostreatus au fost în repetate rânduri confundate cu Pleurotus pulmonarius (Fr.) Quél. şi invers datorităcaracterelor macromorfologice foarte asemănătoare pe care cele douăspecii le prezintă

Totodată s- constatat că P. ostreatus este intercompatibil (miceliile acestora fuzionează) cu P. florida, P. columbinus şi P. sapidus (Schulzer) Sacc.; în principal din acest motiv acestea sunt considerate de anumiţi micologi ca fiind aceeaşi specie sau mai degrabă aparţin lui P. ostreatus –complex. Pleurotus sapidus este însă sinonim cu P. cornucopiae care în momentul actual pe baza unor tehnici moleculare de clasificare este considerata specie distinctă. Pleurotus ostreatus în flora spontană din SUAeste întâlnit toamna târziu la altitudini joase crescând pe substrat de foioase pe când P. pulmonarius de care nu poate fi distinsă morfologic se întâlneşte de primăvara devreme până la începutul verii la altitudini mari crescând pe substrat de conifere.

Majoritatea cultivatorilor de Pleurotus în ziua de azi nu mai folosesc denumirea de specie „Pleurotus ostreatus” ci doar „Pleurotus” deoarece piața de miceliu şi culturi este inundată de hibrizi de Pleurotus. De exemplu hibrid între P. ostreatus şi P. cornucopiae. În acest caz se urmăreşte obținerea de hibrizi cu o toleranță largă la fluctuațiile de temperatură, productivitate mărită sau rezistență la dăunători. 

În general Pleurotus este o ciupercă care se pretează a fi cultivată la temperaturi relativ scăzute (10 – 25 °C), dar vei întâlni şi tulpini care tolerează bine temperaturi mai ridicate (până la 32 °C). În cazul Pleurotus ostreatus-complex există tulpini criofile (preferă temperaturi scăzute) şi tulpini mai degrabă rezistente la temperaturi ridicate. Din acest motiv îți recomand de fiecare dată când cumperi miceliu să întrebi ce fel de tulpină este şi între ce limite de temperatură se încadrează. 


De ce Pleurotus?


Ciupercile Pleurotus sânt foarte uşor de cultivat iar cultura presupune un cost redus. Cultivatorul începător ‚de musai’ trebuie să înceapă cu cultura de Pleurotus. Chiar şi în cazul în care face greşeli pe parcursul procesului de cultură gradul ridicat de adaptabilitate, rezistența la dăunători, vigurozitatea tulpinilor existente la ora actulă pe piață, gama variată de material pe care acestea îl colonizează şi productivitatea mărită dovedesc faptul că ciupercile Pleurotus sunt superioare comparativ cu alte tipuri de ciuperci de cultură. Practic au puterea de a schimba orice substrat de natură celulozică în hrană cu o eficiență biologică (EB) de 100 – 170% ceea ce nici un alt tip de ciupercă actualmente cultivată nu poate realiza. 

AVANTAJE

  •           Uşor de cultivat – chiar dacă greşeşti pe alocuri ciupercile vor răsări. Comparativ cu champignon (Agaricus bisporus), Pleurotus se cultivă uşor iar procesul de cultură durează câteva ore (depinde de cantitatea de substrat inoculat sau de metoda de cultură aplicată). La Agaricus doar propararea compostului durează până la 40 de zile
  •           Rată rapidă de colonizare (2-3 săptămâni la P. ostreatus ceva mai îndelungată la P. eryngii) – Rata de colonizare depinde de un complex de factori însă în acest caz mă refer la capacitatea de colonizare la nivel de specie. Comparativ cu maitake (Grifola frondosa) de exemplu la care colonizarea aceleiaşi cantități de substrat în condiții optime de microclimat durează 3 – 5 săptămâni.
  •           Disponibilitate de substrat - poți folosi tot ce conține celuloză (de la fân, frunze uscate, paie sau deşeuri agricole până la hârtie sau lemn) care se găsesc din abundență la oraş dar mai ales la țară. La Agaricus ai nevoie de compost care în genere se importă la noi din Ungaria, Olanda sau Polonia, iar dacă vrei să faci cultură serioasă te mai costă şi transportul compostului la destinație.
  •           Productivitate mare (100 - 180% EB la P. ostreatus) comparativ cu alte ciuperci de cultură. Eficiența biologică la shiitake (Lentinus edodes) atinge un maxim de 70% iar cea de la maitake aproximativ 50%.
  •           Rezistente la fluctuații de temperatură – chiar şi tulpini care au un optim de dezvoltare la 25 C se dezvoltă bine la 10 °C sau la 32 °C. Deci NU trebuie să depui efort ca să păstrezi temperatura într-un interval restrâns.
  •           Nu necesită şoc termic – valabil pentru majoritatea tulpinilor comerciale existente la ora actuală pe piață.
  •           Rezistente la dăunători – substratul infectat pe alocuri cu Trichoderma tot mai produce ciuperci. O tulpină viguroasă poate să colonizeze cu succes chiar şi porțiuni de substrat compact abundente în colonii de bacterii anaerobe (P. ostreatus, P. florida, P. ulmarius).
  •           Rezistente la umiditate excesivă – este valabil doar în cazul unor tulpini viguroase (în special P. ostreatus, P. ulmarius, P. djamor)
  •           Disponibilitate mare de tulpini pe piață –există mai multe tulpini comerciale omologate în diferite țări care practic se mândresc cu realizările lor. De exemplu tulpina Pleurotus ostreatus HK 35 omologată în Ungaria este cultivată comercial şi în SUA.
  •           Bogate în proteine şi aminoacizi - sânt considerate „carne vegetală” Conținutul de proteină la Pleurotus este între 16% (P. ostreatus) şi 26% (P. citrinopileatus).
  •           Sănătoase – ciupercile Pleurotus au colesterol 0% şi deci un efect cardio-protector. Sânt bogate în substanțe active precum polizaharide cu rol puternic anti-oxidant. Efecte terapeutice deosebite se întâlnesc la P. ostreatus, P. citrinopileatus şi P. eryngii.

DEZAVANTAJE

  •           Emană miliarde de bazidiospori la maturitate – deci va trebui să îți protejezi căile respiratorii folosind o mască care acoperă nasul şi gura (mai ales dacă vei avea o ciupercărie serioasă); în sens contrar primele simptome apar sub formă de tuse (practic cam aceleaşi simptome ca şi în caz de pneumonie). Sau există şi tulpini care nu produc spori doar că sânt mai greu de găsit pe piață.
  •           Miceliul emană un miros puternic ce atrage musculițe (Sciaride) - acestea pot contamina substratul de cultură şi pot extinde contaminarea cu mucegaiuri sau bacterii în toată masa de substrat. Poți evita acest impediment prin reglarea umidității în substrat la valori optime şi prin dotarea geamurilor sau a gurilor de aerisire ale ciupercăriei cu plasă împotriva insectelor.
  •           Durată redusă de prospețime – Pleurotus rezistă la 2 - 4 °C aproximativ 10 zile. De aceea se recomandă comercializarea lor locală şi nu la distanțe mari. Dintre speciile de Pleurotus, P. citrinopileatus este mai fragilă şi deci fără o adevărată valoare comercială.
  •           Au capacitatea de a acumula metale grele sau substanțe poluante din substrat sau aer – Pleurotus ostreatus este una dintre ciupercile capabile să acumuleze şi să concentreze substanțe poluante, de aceea îți recomand să la cultivi într-un mediu curat (nepoluat). În plus îti recomand cultura de Pleurotus făcută ecologic folosind substrat nutritiv netratat în prealabil cu pesticide pentru sănătatea ta şi a celor care consumă Pleurotus din recolta pe care o vei produce. 

luni, 9 noiembrie 2015


Cultura ciupercii Calocybe indica (specie exotica)




Calocybe indica este o specie de ciuperca introdusa in anul 1974, în India de catre Purkayastha şi Chandra. Ciuperca comestibila considerata o sursă importantă de proteine şi vitamine, iar cultivarea ei este relativ simpla şi ieftina.

De la prima menţionare a speciei până când aceasta a devenit relativ simplu şi ieftin de cultivat, a trecut un timp îndelungat. În anii 70 ciuperca a devenit cunoscută, dar rezultate majore în cultivare au adus anii 90. Între 1994-1996 s-au efectuat numeroase studii pentru a realiza condiţiile fizico-biochimice ideale creşterii speciei şi pentru a standardiza principiile de cultivare.

Şi care ar fi aceste principii? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, să parcurgem instrucţiunile date de Universitatea de Agricultură Tamil Nadu.  Ne stă la dispoziţie un algoritm, care detaliază următoarele etape:
1.    pregătirea substratului
2.    asigurarea perioadei de incubare
3.    acoperire cu sol
4.    fructificare
5.    recoltare

Substratul folosit se poate alege dintr-o gamă largă de substraturi ce conţin lignină, hemiceluloză sau celuloză. De foarte multe ori se optează pentru paie de orez.
În general recipientul folosit pentru cultivare este din polietilenă.

Pasii de cultura -facuta simplu (fara echipament)

1. Substratul se pasteurizeaza [se tine in apa 75-85 C timp de 2 ore].

2. Apoi se aseaza pe un grilaj si se lasa la racit si scurs. Se verifica umiditatea in substrat prin strangerea acestuia in mana. Daca nu vedem picuri de apa curgand –am atins nivelul de umiditate droit.

3. Umplem un recipient din plastic cu substrat până la un nivel de 7-8 cm, apoi presărăm miceliu. Peste aceasta mai adăugăm 5-6 cm de substrat, la fel presărat cu miceliu. Repetăm procedeul până când obţinem cinci straturi cu miceliu.

4. Legăm recipientul cu un fir şi îl găurim în mod aleatoriu, astfel ca să obţinem şase orificii de ventilaţie, prin care nu numai ventilaţia este asigurată, ci şi eliminarea excesului de umiditate.

Incubare
Aşezăm sacii într-un hangar, unde temperatura este de 22-27 ° C iar umiditatea relativă de 85-90%. Sacii inoculati cu miceliu trebuiesc verificati în fiecare zi, pentru a observa o eventuală contaminare. Dacă se întâmplă, sacii contaminati trebuiesc îndepărtati şi distrusi. La fel se verifică infestarea cu insecte precum muşte, căpuşe etc. Ghidul de cultivare ne atrage atenţia asupra unor detalii importante privind perioada de colonizare. Pentru ca această perioadă să fie cât mai scurtă, este bine ca hangarul în care aşezăm sacii să fie întunecat. De asemenea este recomandat plasarea periodică a capcanelor pentru rozatoare.

Aplicarea stratului de protectie
Odata colonizat substratul vom trece la acoperirea acestuia cu muschi sau sol . Acesta se pasteurizeaza si el dupa care se lasa la racit apoi se testeaza pentru umiditatea optima folosind procedeul descries mai sus. Deoarece recipientul în care am început cultivarea este închis, nu avem posibilitatea de a acoperi substratul cu sol. Astfel începem procedeul cu tăierea paturilor în două jumătăţi egale. Pe suprafaţa fiecărui pat punem 1 cm din solul pregătit, îl presăm uşor şi îl umezim.Solul de grădină bogat în calciu este ideal pentru acest proces. În absenţa acestuia se poate utiliza solul amestecat în proporţii egale cu nisip din râu. Sunt situaţii în care se adaugă carbonat de calciu la sol, şi preparatul astfel obţinut se foloseşte pentru acoperire. Oricare variantă am alege, trebuie să ne convingem că solul este lipsit de pietre şi mirişte şi ca este pasteurizat. Pasteurizarea se face intr-un recipient in care adaugam sol si apa –acesta se adduce la o temperature de 70-80 C si se tine la aceasta timp de o ora. Lasam solul la racit apoi reglam umiditatea prin stoarcere cu mana dupa care se presara pe substratul colonizat cu miceliu. 

Incubare –etapa 2
Temperatura in acesta faza de colonizare a stratului de muschi [in cazul in care am folosit acest ingredient] trebuie menţinută la 30-35 ° C, umiditatea relativă la 80-85 % şi avem nevoie de lumină naturala sau artificiala cu intensitate de 2500-3000 lucsi.

Fructificare
Şi în continuare supraveghem atent substratul, pentru a ne asigura că solul este destul de umed, nu s-a produs contaminare sau infestare şi ciupercile cresc conform dorinţelor noastre. În aproximativ 17 zile trebuie sa apara prima recoltă. După recoltare agităm partea de sus a substratului, umezim solul şi în 10 zile obţinem a doua recoltă. Procedeul se repetă încă odată, pentru a putea culege a treia recoltă.

 Cultura Calocybe indica facuta intensiv
Institutul Indian de Cercetări Horticole a publicat un alt ghid privind tehnologia  cultivării comerciale în condiţii industriale. Acesta este foarte asemănător cu cel descris mai sus în privinţa etapelor de urmat, există totuşi câteva diferenţe.

Pasii de cultura
1. În primul rând pregătirea substratului se începe cu tăierea acestuia în bucăţi mici de 1-2 cm şi îmbibarea în apă timp de 2-3 ore.

2. Pasul următor este pasteurizarea sau sterilizarea. Pasteurizarea poate fi efectuata prin două metode: cu aburi sau cu apă fierbinte. Dacă se optează pentru apa fierbinte, îmbibarea în apă nu este necesară. Această metodă ţine două ore, şi este ideală pentru producţie la scara mică. Temperatura apei trebuie să fie de 80 ° C. Cealaltă opţiune este autoclavul sau alte camere speciale cu aburi. Cea mai bună alegere pentru producţie comercială este totuşi sterilizarea. Acesta se realizează tot în autoclav, la temperatură de 121 ° C, timp de 30 minute. Înainte de sterilizare, substratul, se distribuie în saci de polipropilenă, căptuşit cu bumbac neabsorbant. În cazul în care substratul a fost pasteurizat, distribuirea în saci se întâmplă după ce procesul de pasteurizare s-a produs.

3. Substratul racit si reglat de umiditate este gata de insamantare cu miceliu. Procedura este acceasi cu cea descrisa mai sus.

4. Încăperea în care se ţin sacii astfel obţinuti trebuie să fie întunecată, iar temperatura ideală este de 27-32 ° C. Dupa colonizarea complete a substratului cu miceliu acesta se acopera cu sol/muschi –strat de protectie. Sol sau sol amestecat în porţiune egală cu compost, având pH alcalin (pH 8).

5. Sacii acoperiti se transferă în. În această cameră temperatura trebuie să fie de 30 – 38 ° Celsius, umiditatea de 80 – 85 %, şi trebuie asigurată iluminarea şi ventilaţia. În aceste condiţii în două săptămâni ciupercile vor fi gata de recoltare.

Bineînţeles, aceastea sunt principiile de cultivare, variaţii există, la fel ca de exemplu la reţetele pentru prăjituri. Există numeroase opţiuni în privinţa alegerii substratului, perioada ideală pentru acoperirea substratului cu sol, grosimea stratului de sol, caracteristicile bio-chimice a solului etc. Tocmai de aceea au fost realizate mai multe experimente, datorită cărora posedăm informaţii valoroase în cea ce priveşte optimalizarea cultivării.
Un studiu efectuat în Navsari, India, a comparat eficienţa diferitelor substraturi. Cercetătorii au analizat perioada de creştere, calitatea şi cantitatea recoltei la ciuperci cultivate în condiţii asemănătoare, dar folosind şase substraturi diferite, pe bază de orez, grâu, nucă de cocos, soia, bumbac şi trestie de zahăr. Dintre acestea cea mai bună pentru Calocybe indica s-a dovedit a fi substratul pe bază de grâu. La ciupercile recoltate pe paie de grâu prima recoltă s-a obţinut după 33.67 zile. În clasament după grâu se află orezul, cu o perioadă de cultivare de 37.33 zile. În cazul acestor substraturi atât calitatea cât şi cantitatea recoltei a fost considerata semnificativ mai buna.

Un alt studiu a examinat metoda de acoperire cu sol. Acesta a fost realizat de Universitatea de Agricultură şi Tehnologie din Orissa, India. Conform rezultatelor, pentru a obţine cea mai rapidă iniţiere primordială şi randamentul maxim, este indicat ca stratul de acoperire să fie de 1 sau 2 cm grosime - nu există diferenţe semnificative între aceste două valori. În cazul în care grosimea solului a depăşit 2 cm, recolta s-a dovedit a fi semnificativ mai slaba. Totodată, specialiştii au analizat şi momentul optim pentru aplicarea solului. S-a constatat, că întârzierea cu învelişul de sol (18-25 zile după colonizarea substratului) reduce numărul şi greutatea carpoforilor.

În timp ce au examinat care sunt cele mai bune metode pentru a cultiva ciupercile Calocybe indica, savanţii au mai observat un lucru interesant despre substratul rămas după recoltare. Şi anume: acest substrat poate fi folosit ca şi compost pentru plantele cu frunze. S. Barman, S. Roy, U. Chakraborty, B. N. Chakraborty au dezvăluit acţiunile benefice ale compostului din ciuperci în creşterea şi dezvoltarea coriandrului şi a spanacului.


Ciuperci bune de mâncat, materie primă pentru industria de medicamente, compost- acestea sunt deci rezultatele cultivării speciei Calocybe indica. Nu numai rezultatul constituie un avantaj, ci şi modul de cultivare. Se pot folosi mai multe feluri de substraturi iar pregătirea acestora nu este complicată. Condiţiile care trebuie asigurate sunt temperatura rdicata [30-35 C –ideal pentru conditiile pe care le avem vara in Romania] şi umiditate ridicata. Având în vedere cât de valoroase sunt aceste ciuperci, nu e de mirare că popularitatea lor creşte din ce în ce mai mult în rândul cultivatorilor.

FI PRIMUL CARE AFLA NOUTATILE DIN CLUBUL CIUPERCARILOR

joi, 5 noiembrie 2015


Eficienta Biologica la Pleurotus


Eficiența biologică (EB) a fost descoperită şi aplicată în industria culturii de champignon (Agaricus)  şi 1 kg de ciuperci proaspete recoltate dintr-un kg de substrat uscat reprezintă o eficiență biologică de 100%. Acesta este echivalent cu obținerea a 1 kg de ciuperci proaspete la fiecare 4 kg de substrat umed.

Eficiența biologică % (EB) = cantitatea de ciuperci recoltată/cantitatea de substrat uscat × 100

Formula este folosită la exprimarea productivității de ciuperci care rezultă în special prin combinarea unei tulpini viguroase cu o anumită technică de cultură. Această formulă este larg aplicată în cultura de ciuperci mai ales în cultrua ciupercilor Pleurotus unde EB deseori trece de 100%. EB în cultura de shiitake (Lentinus edodes) atinge un maxim de 70-80%, la maitake (Grifola frondosa) 40-50% iar la pom pom (Hericium erinaceus) 70-90% (vezi tab. 1). EB la Pleurotus oscilează în funcție de specie,tulpina folosită în cultură şi alți factori. Astfel la P. ostreatus şi P. pulmonarius EB se integrează între 75-200%. Cu alte cuvinte dintr-un kg de substrat uscat (de exemplu: paie, rumeguş, etc) poți obține până la 2 kg de ciuperci iar asta depinde în mare parte de identificarea punctului optim de recoltare care este în strânsă legătură cu mărimea carpoforilor recoltați şi numărul de valuri care se obțin într-un ciclu de cultură. Deseori identificarea punctului optim în care trebuiesc recoltate face parte din experiența fiecărui cultivator. Ciupercile se recoltează de regulă după 3-5 zile de la maturarea primordiilor atunci când pălăria este deschisă şi calitatea carpoforului de Pleurotus este superioară. Dacă le recoltezi mai târziu calitatea acestora scade.

Tab. 1 Eficiența biologică la diferite specii de ciuperci de cultură
Specie
Eficiența biologică (EB)
Shiitake (Lentinus edodes)
70-80%
Maitake (Grifola frondosa)
40-50%
Pom Pom (Hericium erinaceus)
70-90%
Enoki (Flammulina velutipes)
60-80%
Pleurotus sp.
75-200%

Ca sa obții o EB ridicată în cultura de Pleurotus e nevoie sa să aplici câteva strategii care să ajute la ridicarea acesteia. 

Introdu adresa email

Informatia ta este in siguranta