Esti nou pe acest site? Nu stii de unde sa incepi? Da click pe urmatorul link pentru a alege ce vrei sa citesti Incepe de aici

luni, 7 decembrie 2015


Daunatori la cultura de Pleurotus -contaminarea cu fungi


Cultivatorul de ciuperci începător este predispus să întâlnească daunatori îndeosebi în primele încercări de a cultiva ciuperci. Totuşi el nu trebuie să considere aceşti dăunători un lucru dezamagitor al procesului de cultură ci mai degrabă să înveţe şi să privească înapoi pentru a vedea unde s-a greşit în procesul de cultură. Care ar putea să fie cauza acestei contaminări. Şi să lucreze la identificarea şi înlăturarea cauzei. În timp perfecţionarea metodei de cultură îi va permite acestuia să aplice o tehnică de cultură din ce în ce mai corectă care practic înlătură apariţia dăunătorilor sau scade riscul de contaminare în cultura de ciuperci. Dăunătorii culturii de Pleurotus sânt fungi din alte specii, drojdii, bacterii, viruşi sau insecte, însă nu toți fungii sau toate bacteriile joacă un rol negativ în cultura de Pleurotus. Există anumite bacterii sau fungi care dimpotrivă aduc beneficii cultivatorului de ciuperci. Existenţa lor în substrat ridică producţia de ciuperci (de exemplu Humicola, Torula, Actinomyces, Streptomyces, anumite specii de Pseudomonas sau Bacillus). Tocmai din această cauză se recomandă pasteurizarea substratului la 65-75 °C în procesul de cultivare şi nu fierberea sau sterilizarea lui completă. Prin sterilizare rata de infectare prin expunere la contaminanții din aer este mult mai mare.
În rândurile ce urmează sânt prezentați câțiva dintre principalii dăunători la cultura de Pleurotus.

Mucegaiurile verzi, negre, verzi-albăstrui, roz, galbene sau de alte culori dăunează culturii de Pleurotus. Pot să apară în orce fază a ciclului de cultură şi în general prezintă o rată de colonizare mult mai rapidă decât miceliul de Pleurotus. Cel mai frecvent vei întâlni mucegaiuri de culoare verde (Trichoderma, Penicillium sau Aspergilus), urmate de cele de culoare gri-neagră (gen Rhizopus, Mucor) şi apoi de cele galbene şi roz. Dar hai să vedem care sânt acestea şi cum putem să prevenim formarea lor. Mucegaiurile sânt în competiție cu miceliul de Pleurotus pentru nutrienți şi spațiu, parazitează miceliul de ciupercă şi poat inhiba apariţia de primordii sau poat reduce dezvoltarea ciupercii cauzând malformaţii ale acestora, afectează EB şi producția finală de ciuperci. Acolo unde apar mucegaiuri hifele miceliului de Pleurotus îşi încetează dezvoltarea. Astfel de situații nefavorabile sânt un factor de stres pentru Pleurotus care nu fructifică sau fructifică foarte slab.


Trichoderma - Trichoderma spp. (Hyphomycetes) include specii de fungi ce pot fi întâlniți în sol, pe lemn, pat de muşchi sau frunze. Sânt cunoscuți ca şi paraziți ce atacă miceliul altor tipuri de fungi dar şi ca stimulenți în dezvoltarea anumitor specii de plante. Anual producţia de Pleurotus este diminuată din cauza atacului unor agenţi patogeni cu până la 40% dintre care 30% se datorează Trichoderma viride. Se cunosc peste 30 de specii care cauzează infecții cu mucegai verde la culturile de ciuperci Pleurotus dintre care aş aminti aici pe cele mai des întâlnite: T. viride, T. virens, T. longibrachiatum  şi T. harzianum. T. harzianum este unul dintre cei mai importanți dăunători în cultura de champignon (Agaricus bisporus). Trichoderma secretă micotoxine şi enzime hidrolitice ce degradează peretele celular la celulele de Pleurotus dar care afectează şi sănătatea oamenilor şi a animalelor. Datorită prezenței substanțelor secundare (micotoxine şi enzime hidrolitice) Trichoderma se foloseşte şi ca agent de control al altor tipuri de fungi cum ar fi Botrytis, Fusarium şi Penicillium.

Simptomele infecției cu Trichoderma sânt foarte comune în cultura de Pleurotus şi se caracterizează prin apariția unor pete de culoare verde la suprafața sau în profunzimea substratului de cultură cu o rată de dezvoltare mai rapidă decât miceliul de Pleurotus. Culoarea verde este dată nu de hifele ciupercii ci de conidiofori ce poartă conidii –reprezintă faza asexuată a mucegaiului verde. Trichoderma prezintă hife de culoare albă exact ca şi hifele ciupercii Pleurotus şi deci e foarte greu de depistat o posibilă infecție cu Trichoderma în fază incipientă la cultura de Pleurotus.

Fig. 1 Aspectul substratului de paie colonizat cu Pleurotus (a, b, c) şi Trichoderma: d) T. asperellum; e) T. virens; şi f) Trichoderma spp.
Anumite specii de Trichoderma prezintă şi o fază sexuată reprezentată de genul Hypocrea spp. caracterizat prin asociații miceliene de culoare albă sau maro cu formare de ascospori. Hypocrea rufa este considerată faza sexuată pentru Trichoderma viride. Hypocrea se dezvoltă pe lemn, alți membri ai familei Ascomicete, şi mai puțin pe plante ierbacee aşa cum sânt paiele de graminee. Este dificil de depistat apariția infecțiilor cu Hypocrea deoarece zonele infectate nu sânt verzi aşa cum apare în cazul Trichoderma ci rezultă în formarea unei rețele dense de hife similare cu zonele de apariție a primordiilor de Pleurotus (vezi fig 2 b).  Deseori Trichoderma se confundă cu Penicillium un alt dăunător al culturii de Pleurotus care prezintă o culoare verde-albăstruie, asociații de hife cu textură granulară şi apropiate de substratul pe care cresc (vezi fig. 5).


Fig. 2 Forma asexuată şi sexuată la Trichoderma: a) Trichoderma viride (forma asexuată); b) Hypocrea rufa (forma sexuată)
Gradul de distugere al miceliului de Pleurotus infectat cu Trichoderma este considerabil. Practic nu există tulpini de Pleurotus imune la atacul cu Trichoderma, totuşi se poate observa o diferență în gradul de rezistență la anumite tulpini. Acest grad este vizibil şi în funcție de specia care se cultivă de exemplu P. ostreatus prezintă un grad mai ridicat de rezistență față de P. eryngii, care pare să fie grav afectată de atacul cu Trichoderma. Dintre cele amintite, cea mai dăunătoare specie de Trichoderma pentru cultura de Pleurotus este T. virens (vezi tab.)

Tab. 1 Gradul distructiv al Trichoderma asupra Pleurotus şi gradul de rezistență al Pleurotus la infecția cu Trichoderma după 6 zile de colonizare pe mediu de agar



T. virens
T. harzianum
T. longibrachiatum

Distrugere %
Rezistență %
Distrugere %
Rezistență %
Distrugere %
Rezistență %
P. sajor-caju
100
0
63.1
25.95
61.5
27.4
P. ostreatus
100
0
63
28.22
57
31.5
P. eryngii
100
0
77.8
0
100
0

Penicillium - este un alt dăunător comun al culturii de Pleurotus dar nu la fel de comun ca şi Trichoderma. Penicillium se întâlneşte în compostul pentru ciuperci, frunze, sol, etc. Penicillium este foarte des întâlnit pe fructe stricate la care produce mucegaiul verde-albăstrui. Conține specii cu proprietăți antibiotice valoaroase (de exemplu penicilina). Penicillium requefortii este folosit la producerea brânzei de roquefort. La fel ca şi Trichoderma şi aceast dăunător preferă un pH acid. Se poate confunda cu alte speciii din genul Aspergillus, Trichoderma sau Cladosporium care prezintă culoare verde.

Simptomele infecției cu Penicillium apar sub formă de pete de culoare verde-albăstriu înconjurate de obicei de miceliu deschis la culoare care este zona de creştere, şi care prezintă o consistență granulară. La unele specii întreaga colonie poate să fie acoperită de picături de lichid cu efect antibiotic. Poate fi mai des întâlnit la speciile de Pleurotus la care cultura se face prin adiție de suplimente nutritive pe bază de boabe de cereale.

Fig. 5 Aspectul macro-morfologic la Penicillium (a, b) şi Trichoderma (c, d)

Mucor - Mucegaiul negru face parte din familia Mucoraceae şi este un saprofit comun întâlnit pe paie vechi, compost, tulpini de plante, boabe de graminee, sol, fructe, etc. Poate fi întâlnit foarte frecvent pe felii de pâine îmbibate cu apă şi apoi lăsate 2 – 3 zile la 25 – 30 °C. Cel mai des întâlnite sânt M. racemosus şi M. plumbeus. M. pusillus este o specie des întâlnită în zona tropicală unde creşte în compost la temperaturi cuprinse între 20 – 55 °C. Infecția cu Mucor e greu de depistat inițial din cauza miceliului de culoare albă, dar se poate deosebi prin rata rapidă de colonizare a substratului (mult mai rapidă decât cea de Pleurotus). Miceliul la Mucor produce sporangiofori care dau naştere la formațiuni sferice inițial de culoare gri apoi neagră purtătoare de spori (vezi fig. 6). Anumite specii de Mucor sânt toxice. Mucor pusillus este o specie care produce o boală rară ce afectează sinusurile, creierul şi plămânii la om.

Fig. 6 Aspectul unei colonii de mucegai negru (Mucor mucedo)

Coprinus - Acest ‚dăunător’ nu este altceva decât o altă specie de ciupercă aparţinând familiei Coprinaceae şi care în mod frecvent poate fi întâlnită în substratul destinat culturii de Pleurotus.
Anumite specii sunt toxice pe când altele sunt comestibile (C. comatus, C. atramentarius, etc) sau necomestibile (C. micaceus). Dacă le întâlneşti în substratul îți recomand să nu le încerci. 

Fig. 7 Coprinus crescând pe substrat de paie

DACA TE INSCRII IN CLUB PRIMESTI ACCES LA 2 FILME:CULTURA PLEUROTUS & SHIITAKE

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa email

Informatia ta este in siguranta